Zvon de toamnă

Vântu-îşi fâlfâie-o aripă,
Trece lin peste ponoare,
Se opreşte pentr-o clipă
Şi priveşte lung în zare.

Lanu-încins, galben la faţă,
Suferă în agonie,
Fluturele se răsfaţă
Pe-o floare de colilie.

Păpădia-îşi pierde puful
Scuturându-şi pălăria,
Tremură, vine năduful,
A sfârşit călătoria.

Palidă câmpia plânge
Cu-o lacrimă arămie
Şi prin vene curge sânge
În strugurii copţi din vie.

Rândunele dau ocoluri
Scrutând zarea cea senină,
Pleacă linistite-n stoluri
Spre ţinuturi de lumină.

Graurii-nnegresc văzduhul,
Ţipă-nnebuniţi de foame,
Clocoteşte-n jur pământul
Prăduind negrele poame.

O răcoare vine-n noapte
Pornită de sus, din munte,
Greieri zdrăngănesc în şoapte
Frigul nopţii să-l înfrunte.

De cămaşă se dezbracă,
Închide uşor din pleoape,
Vara mulţumeşte, pleacă,
Semnul toamnei e aproape

poezie de Nicolae Matei din Călător prin anotimpuri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!