Alcool contra sens

S-a răzvrătit pulsul sufocat de inerţie,
A căzut şi pielea prin care şerpuiau iluziile,
Iarba mă ceartă prin foşnetu-i a toamnă,
Scorţişoara din ceai fiind singurul îndulcitor.

Îngeri îmi vin străinii chemaţi a ne ruga împreună,
Ciuma se plânge uitată ca ultima zdreanţă de rătăcire,
Marcând hotarul dintre privirea nenăscută şi fiorul de a fi.
Ştiu oare norii să te ascundă în lacrimi de secetă?

Luna e la a nu ştiu câta eclipsă deportând seva
străbunelor armonii,
Îmi întrebi frica duioasă de ce ţi-ar înghimpa curajul,
Iar vacarmul străzii împinge negocierile spre pauză,
Dând sens furnicarului înecat în alcool de mancurtizare.

poezie de Diana Ciugureanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!