Fântână înfundată

Numai tu, mamă, numai tu
ai mai rămas să strângi
umbrele sfinţilor înşiraţi
pe gardul de trestie,
după care le aşezi
cu atâta sfinţenie
în batista ta de duminică.

Aş vrea să fie la nesfârşit
acele dimineţi
în care să cânte cocoşul
de câte ori te apleci
peste fântâna înfundată
de atâtea ierni.

Poate ai intuit
că prea devreme
se coace pâinea la tâmple
şi prunii prea mult s-au încovoiat
sub burta lăsată a lunii,
de aceea îmi ceri
să mut departe
oglinda
în care se vede
cum o sămânţă se îneacă în sânge.

poezie de Magdalena Dorina Suciu din Aripă sub ape
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!