Esplanadă de ninsori

Tu porţi aure deschise înspre cer, din taine vii,
Iar dragostea? ne-o spulberăm în aer sub aripe,
Îngeri îmi spun, nemoartea, că mă perinzi prin atrii,
Chiar umbra mea ţi-e-n casă, leac nopţilor din gripe.

Chiar drumul vechi din grindini îmi putrezeşte rece,
Un falnic tei mi-e suflet, şi n-are crengi deşarte;
Acum, că te aflai, rămâi, mai stai, petrece
Văpaie de seninuri prin harurile-mi moarte.

Atât de-aici simt forma-ţi, m-adie, mă împacă
Cu inima-mi plecată, nu numai ea, şi zborul,
Când mă-înşelam cu bezna, doar ea putea să-mi placă,
Lăsând iubirea seacă, cerşindu-ţi ţie dorul.

De mai trăiesc iar moarte, mi-e ultima dorinţă,
Îmbătrânit de îngeri şi demoni laolaltă,
Să-mi văd în tine chipul sorbindu-ţi umilinţă,
Să urc iubirea-n slavă, suflul să-ţi fiu din şoaptă.
..................
Iubirea-i vânt puternic, presimt lăuntric toamne,
Rămân crengile goale, cunune fără frunte.
Mi-e ziua vis, pun vini închipuirii, Doamne,
Iar te-am văzut, şi trebuie să mor... şi-s multe.

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!