Fiindcă cel care priveşte are nevoie de provocări, totuşi... Un ceva care să-i pună imaginaţia la încercare, care să-l determine să se rupă de realitatea imediată şi să intre cu totul în acel decor. Să intre, da, să fie parte a scenariului, să fie tulburat şi să înţeleagă tulburarea personajelor. Asta face un artist, asta ar trebui să facă un artist. Permite (ar trebui să permită) privitorilor să pătrundă, încetul cu încetul, în interiorul creaţiei sale, în profunzimea sa, de fiecare dată. Dacă îi laşi pe margine, oamenii vor privi câteva zeci de secunde, vor da din cap – admirativ sau nu, dar mai degrabă cea de-a doua variantă – şi vor trece mai departe. Nu vor rămâne cu nimic, nu vor mai rumega întrebări, vor ajunge la ieşire şi îşi vor relua vieţile ca şi cum nimic nu s-a întâmplat. Şi atunci? Atunci rămâne o trudă zadarnică, o nefericire mută, fiindcă artistul nu a reuşit să pună la un loc cele două realităţi... Realităţile lor şi realitatea sa.

Cristian Lisandru în Lumea de dincolo de fereastră (21 august 2018)
Adăugat de crislis
Votează! | Copiază!