Stat în alt... stat

Scoate-mă, Doamne, din vidul existenţial,
Ia-mă de mână şi-ndrumă-mi pasul,
pe Pasul Tău invizibil, etern,
îndepărtează-mi, îndată, impasul,
care mă poate arunca
în Infern.

Trece-mi, Doamne, lacrimile prin sită,
îndulceşte-mi sufletul de amar năpădit,
scoate-mă din starea de eu a neantului...
iartă-mă, sunt aici, am venit
să-mi descarc sufletul, la margini de fire,
sunt un Iov, Majestate,
în devenire.

Răspunde-mi, Te rog, sunt încă fiinţă,
plăsmuită după chipul şi asemănarea Ta,
iubirea-mi, furia-mi, nebunia,
urletu-mi tandru
şi floarea de Nu-mă-uita,
mă domină de când eram flăcăiandru...

Trăiesc în mijlocul Luminii
care, uneori, mă răneşte,
în zori şi-n amurg,
când zilele curg,
îţi port pe umeri toate judecăţile,
Doamne,
iartă-mă că sunt şi am fost,
cu rost, fără rost!

Sunt obosit de mine însumi... Doamne,
scoate-mă din povârnişurile firii,
e vremea când se ofilesc trandafirii
şi Timpul Cruce devine...
prin mine, prin Tine,
mă leg peninsular de Infinit
şi mor fără capăt,
subit...

Mi-e sete, Doamne, de viaţă,
mi-e foame, Doamne, de ideal,
mi-e dor de-un apus muzical,
îmi ispăşesc, Doamne, sinele,
şi alerg, nebun, după mine...

În flori, cu peţioluri şi stamine,
au adăstat
Raiul şi Iadul –
stat în alt... stat!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!