Nesupus tristeții
Nu am să mă supun decât iubirii,
De voia ei am să mă las purtat,
Pe căi nebănuite omenirii,
Din răsărit și până-n înserat.
Îmi fie calea ei, ultima cale,
Pe drumul ce-i deschis spre infinit,
Să pot uita de clipele în care,
Nu am iubit și nu am fost iubit.
Regrete n-am să am după tristețe,
Deși încearcă veșnic să mă ia,
O văd cum rătăcește peste fețe,
Acolo unde este voia sa.
Am alungat-o fără nici o milă,
Spunându-i c-o iubesc, însă n-o vreau,
C-o înțeleg și știu că e abilă,
Dar eu în preajma ei nu am să stau.
Nu am să mă supun nicicând tristeții,
În vraja ei tenace n-oi cădea,
S-o proslăvesc prin lacrimi cu poeții,
Ce în iubire nu mai pot să stea.
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre iubire, poezii despre tristețe, poezii despre seară, poezii despre poezie, poezii despre perseverență, poezii despre infinit sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.