Priviri furişe

Eşti dulcele care mă înfioară
Şi gust de sare ce îţi simt pe piele,
Eşti universul unde gându-mi zboară,
Ca să-ţi culeg în dar, buchet de stele.

Am să te rog să le aşezi în glastră,
Să-ţi lumineze drumul către mine,
Ca să putem, în nebunia noastră,
Să credem că tot cerul ne-aparţine.

Nu se pot stinge, poate, niciodată
Atâta timp cât suntem împreună,
Fecior timid şi-o preafrumoasă fată,
Ce se privesc în ochi, mână în mână.

Zâmbeşti din nou, sfioasă, preacurată
Şi eu mai fur de pot, o sărutare,
Te fâstâceşti, o clipă, dintr-o dată
Iar eu infricoşat îmi cer iertare.

Tu râzi şi-ţi spui... săracul.. mă iubeşte,
Dar e copil la suflet şi e blând,
Iar gândul meu, în el, se ghemuieşte
Ca inima să i-o ascult bătând.

Şi uite-aşa ne vom iubi de-a pururi,
Chiar dacă peste tot e disperare,
Eu fi-voi apa care-ţi curge-n râuri,
Iar tu... fior de val la mal de mare.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!