Povestea unei sirene

Te-am furat cu privirea de pe ţărm!
Era preţios.
Voiam să-mi fac cercei
din şoaptele tale ce răsunau
până dimineaţă.

Mi-am amestecat suspinele
cu seminţele rodiilor
aduse de val pe vreme de furtună
şi ţi-am dat să le sorbi
împovărându-ţi setea cu
rubinele comorilor scufundate...

Chiar pe plaja asta fierbinte
te-am împins
în spirala cochiliei
ca să văd cum te descurci
cu prăbuşirea prin timp.

Te-am lăsat fără aer
în sărutul sărat al apei
doar ca să poţi auzi fluxul-refluxul
dinlăuntrul meu.

Am făcut din inima ta
pânză roşie
pe drakkarul
plutitor spre Valhalla iubirii...

Apoi, în noaptea cu lună plină
când deja nu-ţi mai erai,
recunosc,
tot eu am fost aceea
care
a lăsat povestea dintre noi
să ardă.
în coadă de peşte
deasupra valurilor.

Nu te mira, nu plânge, nu striga,
căci am doar un păcat:
Sirenă sunt!

poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!