Adevărul tristei priviri
Câteodată, soarele nu apune unde ai vrea
și culorile dimineții sunt diverse de cum ți le imaginai.
Descoperirea e neașteptată precum în vară fulgul de nea,
dureroasă în a înțelege unde a dispărut calea spre rai...
Noi unghiuri țintesc gândul,
vise vechi abandonează strada,
în cenușiu se îmbracă pământul
în neant se prăbușește parada
și timpul, în călătoria către clipe infinite își ține respirația,
devenind din ce în ce mai subțire, îngroșând dizgrația
iar neliniștea devine atât de robustă, că îndepărtează speranța.
Adevărul tristei priviri, prea gru pentru a fi acceptat,
bâjbâie în sufletul fragil, la dureri încă neadaptat
poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre durere
- poezii despre visare
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre religie
- poezii despre rai
- poezii despre gânduri
- poezii despre dimineață
- poezii despre devenire
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.