Cu tine...

Cu tine am fost amabil,
dar eram nefericit,
s-a produs, inevitabil,
inefabilul sortit.

Eram veseli ca beţia
ce produce aroganţă
şi amabili ca mândria
copleşită de speranţă.

Ne-a tot pândit nenorocul,
piaza rea deznodământ,
n-am ştiut unde ni-e locul,
nici n-am făcut legământ...

Nicicum nu doream trufia
şi modest treceam prin viaţă,
niciodată semeţia
nu dă omului prestanţă.

Eu eram poznaş din fire,
mucalit, precum te ştiu,
n-ai dat semn de fericire,
iar eu lătram a pustiu.

Hâtru, vesel şi glumeţ
eu m-acopăr de respect,
tu rămâi un nătăfleţ
amintit doar ca aspect!

Ai fi fost ştrengar hazliu
dacă ţi-ai fi ştiut rostul,
n-ai vrut să devii nurliu
şi-ai rămas în drum ca prostul!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!