Ca un latron
Ca și cum aș fi din lut, lacrimile sunt din tină,
Nu sunt zile să-mi convină pe sub cerul descusut
Care brusc se hotărâse să arunce în dispreț
Visuri dragi, de mare preț, după ce le colbărise.
Tot pământu-l înconjor, hărțuit ca un latron,
Navigând pe Archeron, juruind că n-am să mor,
Fiindcă tot mai sunt datoare să sfârșesc ce-am început,
Să câștig ce am pierdut printr-o grea înfierare.
Nu mai sunt nici nopți, nici zile; doar cuvinte în potop,
Precum caii în galop zdrobind pietrele ostile,
Cum aleargă înspumați, văd păduri, nu văd lăstari,
Înspre noi, doi solitari, în ambrozii parfumați.
poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Mioara Anastasiu. [Vezi și următoarele:
- poezii despre început
- poezii despre zile
- poezii despre visare
- poezii despre timp
- poezii despre singurătate
- poezii despre păduri
- poezii despre noapte
- poezii despre moarte
- poezii despre lut
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.