Până să vii
Până să vii, timpul se duce
Și pică frunzele de nuc,
În poala clipelor năuce,
Pe care visele-mi usuc.
De undeva, din depărtare
Se-aud trăirile din noi
Și dau iubirile în floare
La umbra neștiutei ploi.
Până să vii, topesc fiorul
Cu simfonii de stele mii,
Și scutur cerul cu piciorul
Ispitelor... și-așa târzii.
Grăbește-te, mă ia păcatul
Ascuns amantelor de ieri,
Deși de el, știa tot satul,
Necunoscutelor plăceri.
Până să vii, se trec și macii
Surâzători... ca un destin,
Răpuși de patimă... săracii,
În albul cupelor de crin.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre trecut
- poezii despre timp
- poezii despre sat
- poezii despre plăcere
- poezii despre ploaie
- poezii despre picioare
- poezii despre iubire
- poezii despre frunze
- poezii despre flori
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.