* * *
Stă inima puțin în loc
să-i simtă trupului zbătaie
paragină-i fără de ea nici foc
nu mai aprinde pereți de vâlvătaie
Stă inima să tacă
să-i simtă trupului durere
o clipă doar și-începe să-și desfacă
sufletul prapure de fiere
Stă inima să nu mai stea
se-amestecă cu miere de albine
adâncile-i miresme n-or mai sta
să se-ofilească-a dor de tine
Stă inima în primăvară până-n gleznă
se-adie de alint capricii largi pe vânt
se-alcătuiește licăr în sfeșnice de beznă
minune fără margini ori înger de pământ.
poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Cipriana Tanu. [Vezi și următoarele:
- poezii despre foc
- poezii despre apicultură
- poezii despre îngeri
- poezii despre vânt
- poezii despre tăcere
- poezii despre trup și suflet
- poezii despre suflet
- poezii despre primăvară
- poezii despre miere
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.