Mi-a plâns pianul mai albastru ca oricând
Pe un tărâm de basm, cu îngeri verzi
A mai crescut o insulă pustie
În care m-aș ascunde, să mă crezi,
Că mi-e albastru și Lumina vie.
Și prinde-mă de mână și mă ține,
Să nu mai plec din liniștea visării!
Chiar dacă o furtună-n inimi vine,
M-agăț de-albastrul siniliu al mării.
Și mă prefac în valul cel cuminte
Ce-ți mângăie un țărm în așteptare;
Pe glezna lui așteaptă jurăminte
Și un sărut ca o nemuritoare
Dorință de uitare-a tot ce minte
Pianul, când l-atinge mâna stângă;
Atingerea-i atâta de fierbine,
Că ''si bemol'' începe iar să plângă.
Baladă pentru Adeline, și ce magie
Mă-nvăluie acum, când te ascult,
Că mi-o revendic, astăzi, numai mie
Să nu mă-nvinui, c-am luat prea mult!
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre plâns
- poezii despre lumină
- poezii despre îngeri
- poezii despre visare
- poezii despre verde
- poezii despre sărut
- poezii despre promisiuni
- poezii despre prezent
- poezii despre pian
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.