Descântul florilor de ie

Ţesută din Poeme de Iubire,
Ia mea, din Dragoste şi Dor,
Flori de Suspin, Spirit Nemuritor
Cu multă Pierdere şi Regăsire.
Marele Lup Alb Divinul, veghind cu ochi focoşi,
Dacii mei dârji, iubindu-se ca Fraţii,
Dăinuind etern prin lumi de Constelaţii
Din Stele coborâţi, oameni frumoşi.

Un Geniu Pur, atotUniversal
Renaşte sfânt, din Florile-mi de Ie,
Regele Decebal, mândră efigie
Şi miedul sacru, din aurit pocal.
Sunt Flori de mii de ani de suferinţă,
Lupte crâncene, dureri şi Glorie
A noastră zbuciumată Istorie,
De neînvins Mândrie, Biruinţă.

Zilele-n nescrise Calendare,
Cuvintele, ca pietre nestemate,
Zânele din păduri neumblate,
Descifrând avid Misterele Solare.
Cu duhuri, în pietrele din Râuri,
Sânziene, ce deschid ceruri cu şoapte,
Focurile sacre aprinse-n câmp, în noapte.

Iele învârtind Hore dezmăţate
Mesaj milenar, ale Ciocârliei cânturi...
Spiritul lui Zamolxe, totem printre Gânduri
În Carpaţii cu crestele-ngheţate
Şi pe ziduri reci, de Timp înverzite...
Din ape, sclipind diamantin, Izvoare,
De bei un strop, devii Nemuritoare;
La Feţele Albe, Legende sunt trezite.

În Florile de Ie păstrăm Identitatea
Cu Floarea Vieţii din fiecare Cruce,
În Soare Geto-Dacic, ce-n Iia mea străluce
Şi-n Sarmisegetuza Regia, cetatea.

Geto-Dacule, eşti Dorul meu Sublim
Îţi sunt un Vis, Enigmă şi Destin
Iubind, sub Cerul Daciei Divin!

poezie de Antonela Stoica din Spirit sacru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!