Hrana cea de taină
Sunt zile care-și strigă-n nopți de dor
Concretul într-o lume relativă,
Din viața care spune tuturor,
Că nici o moarte nu-i definitivă.
Eternul celor mai temeinice nereguli
Ori adevăr ce crede spre a ști,
Excepții noi născute printre reguli
Călcate din știința de-a greși.
Sunt lacrimile-ncredințate pernei
În remușcarea nopților, târziu
Cuvântul pur la mila balivernei,
Tăcerilor ce strigă în pustiu.
Sunt ordine și haos și fapte ne-mplinite
Între repere sacre de scepticii creduli,
Singurătăți ce speră finite infinite
Ori ceea ce-i disperă pe-ai disciplinei uli.
Neîmplinită-n vorbe însă vorbită-n fapte,
O botezăm cu nume să devenim imuni,
Pulsându-i lin lumină ca stelele în noapte
Și ne hrănim în taină credința din minuni.
poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre noapte
- poezii despre știință
- poezii despre zile
- poezii despre viață
- poezii despre tăcere
- poezii despre timp
- poezii despre stele
- poezii despre singurătate
- poezii despre scepticism
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.