Când amforele pleacă-n pribegie

un pântece rotund, pietros, ce-ascunde-n vale nuditatea
e locul în care vocea bălteşte, ochiul se pierde
şi toată natura unelteşte la-împlinire
vara se coc toate: seminţe, pofte, îndoieli
iar toamna se încinge-n frunze ostenite

din pântecele mamei gol am ieşit în lume
şi gol mi-e sufletul în clipe de restrişte
de câte ori mă-încinge spaima
smerit şi gol mă-întorc în spuza de lumină
şi-încerc să regăsesc intrarea şi-al spaimei adăpost

pe umeri mantia mi-e flamură în vânt
pământul se întinde-n jur tipsie
în mine toate drumurile se înfig, m-alungă, nu-s bine primit
doar eu şi cerul gol, de vânturi răvăşit
las lumii însetate, iubirea, ploaie de lumină

iubirea, pentru a rămâne iubire, nu se poate manifesta decât iubind

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!