Sub fraze, sub frunze

"Frate, frazele-ajung, uite, frunzele-ajung
răsuflu sub ele ca vânatul în crâng!"

cuvintele noastre - alese grăbit
cu intenţii-pretenţii de infinit.
nu vrem unde suntem ci unde ne vrem
în viaţa pornită spre vale ca ghem.

vocali noi ne spargem, prin cioburi trăim,
uităm să-nţelegem deşi auzim;
doar trestii amare cu limbă de ceas
doar dune alungate-n pustiul din glas.

oraşul e-ntreg - doar claxoane şi-oţel
dar nimeni nu ştie să-asculte în el.
urcăm printre vorbe şi vorbe suntem;
din cuştile-sunet ne facem totem.

sub frunze de zgomot, mereu tot mai goi;
tentacule naştem din gurile sloi,
inflaţii de verbe cu măşti de surâs
ne mistuie iute dar nu-îndeajuns.

rămâne-n adânc cel ce e de-ajutor
acela din noi care nu-i vânător.
sub zeii fantomă pe care-i rostim
sub sunetul surlei, e-acel Elohim

rămâne-acel înger firav şi tot mut
de-a cărui suflare prea mult ne-am temut,
el, sâmbure tainic, tăcerea-izvor
absent la parada ce vrut-a onor.

când vine sfârşitul doar vorbele dor

poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!