A înnebunit luna
A căzut luna în lac,
arunc undița și tac,
tac și broaștele deodată,
uite luna agățată,
bucuroasă trag s-o scot,
fuge cu nadă cu tot,
rupe undița în două,
alta n-am și era nouă,
s-o las oare să înoate
liberă în miez de noapte?
să m-arunc eu după ea
și s-o prind cu mâna mea?
alte vise, altă nadă,
n-am! ea râde și se scaldă,
ce-ai avut, lună de vară,
s-aluneci din cer, pe sfoară?
nu-ți era bine-n înalt
ori ți-a fost și ție cald?
însă luna nu-mi răspunde,
se bălăcește și râde,
bine, îți arde de joacă,
spun, rămâi atunci în apă,
îți iau haina și mă duc,
ce faci? mă strigi? nu te-aud!
poezie de Dori Lederer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre râs
- poezii despre înălțime
- poezii despre înot
- poezii despre visare
- poezii despre vestimentație
- poezii despre pescuit
- poezii despre noapte
- poezii despre mâini
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.