Oglinda lumii

Ce desfrunzire în lume fără tine,
ce-ntinderi oarbe, ce hăuri nerostite,
ce pânze de păianjen îndesite
şi câtă risipire de candoare!

Mi-ai pus pe umeri
mantia foşnitoare
a curcubeelor strivite
şi râuri subterane,
asfinţite
mi-ai împletit pe glezne cântătoare,
ai stat sub bici de orologii
în mână cu o simplă floare,
ai râs sub ploile acide,
sub toate stelele ciobite
căzând din cerurile vane...
Caişii tineri te-au învins
cu florile neîntinării
şi câte frunze nu ţi-au scris
misive-ale singurătăţii,
ce sumbre toamne ţi-au jucat
o scenă tot mai iluzorie,
câţi greieri nu ţi-au insuflat
o simfonie de culoare...

De n-ai fi fost, n-am fi văzut
cât de albastru cântă merii,
n-am fi-nţeles ce armonii
pulsează-n rugurile serii,
n-am fi dansat dezlănţuit
în toate corturile verii,
n-am fi ştiut ce miez de jar
pulsează-n fructele durerii,
n-am fi simţit ce nenoroc
se-ascunde sub cămaşa zării
şi nu ne-am recunoaşte visul
dintre talazurile mării.
Din firul despicat în patru
n-am fi găsit sensul cărării.

Frumos nebun
crezând că Mâine
va mai putea schimba ceva,
Poete, eşti oglinda lumii
cu sufletul răsfrânt în ea!

poezie de Adriana Dandu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!