Taifas oltenesc (2)

Acu', eu ce să fac, vă zâc şi vouă
Ce mai făcură ăştia de Crăciun
Că, la taifas, aşa ne place nouă:
Să tăinuim, să bem un vin d'el bun,

Şi să ne-abţiguim. Nu mult, oţâră,
Să iasă iute vorbele din noi,
Da' d'elea, de te râzi, că-s fără hâră,
Iar de Crăciun, Tonel a' lu' Cotoi

Şi-a amintit de unu', Florea Bică,
O aschimodie de om... pitic,
Dar noi eram copii, muream de frică,
Iar cu un tămârjac, părea voinic.

Avea şi floier, de afla tot satul
Că-s oţii la livada C. A. P.,
Ş-aşa de bine s-ascundea, spurcatul,
De nu puteai să-l afli unde e.

Coteam mereu pre Jii, da' a' lichea,
Da, ăla, Aurel, cam şustipan,
Că îi plăcea de la giban să bea,
Călca pe comină pân' la cazan,

Iar câte unu' îşi făcea pomană
Cu o trochiţă-două ca să-i dea
Că era slab, săracu', ierea blană,
Şi, cică, ţuica poftă îi făcea.

Şi iote că-ntr-o zâ, ieşind în fugă,
Ne zâsă Aurel: "Acu'-i de noi,
Că Florea Bică a beut o tiugă
Şi sforăie de zâci că e moroi!"

Ş-atuncea ne-am chitit pe a livadă
Şi am băgat la zarzăre în noi
Că de! – copii cu mintea cam neroadă,
Am vrut să umplem şi noi ăl burtoi.

Bă, fraţâlor, să vezi minune mare:
Cu dinţii toţi din gură strepeziţi
Ne-am tras uşor spre casă, fiecare,
Că: Îu! – eram, la burtă, chirnăviţi.

Şi-am stat, apoi, mai mult în fundu' curţii,
De am "citit" mai mult de un ziar,
Şi-am înghiţit ceva de doru' burţii,
Dar ce era în ea,... n-avea habar.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!