Ce mai gând, ce vis banal...

foaia stă pe masă, întinsă, şi eu stau în faţa ei,
suntem doi cu înţelesuri, albe rânduri şi idei
şi ne prinde toată noaptea, gânditori şi obosiţi,
tocul doarme şi cerneala, ne ţin ochii aţintiţi

pe afară aud vântul, aud frunzele cu soţ,
suflă, suflă şi răsuflă, geamul spart puţin în colţ,
aud negrul pe afară, năclăit, tânguitor,
îmi miroase primăvara, este timpul iar să zbor

mă gândesc deja, de-odată, astăzi am trecut pe drum,
străjuit în partea toată, plopi înalţi prin ei şi-un ulm,
într-un loc o suplă doamnă, cosea in şi borangic,
sorbea o cafea scăldată, într-un păhărel, mai mic

absorbită de lucrare, n-a văzut când am trecut,
cu a mea înfumurare, m-am întors, iar am trecut,
ţinea ochii, ţinea gândul, cine ştie, unde, cum,
supărat de întâmplare, am plecat pe-acelaşi drum

acum stau, foaia în faţă, tot încerc să-i povestesc,
întâmplarea întâmplată, de cel, eu, cu gând prostesc,
am crezut că pentr-o clipă, sunt bărbatul ideal,
să servesc o aventură, ce mai gând, ce vis banal

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!