Portretul doamnei B
Dulce bicicletă cu ochii albaștri,
Roți cu spițe ai în loc de fiaștri,
Buza de sus, supărată, e doar un ghidon
Așezată deasupră de far-papion,
Mâna dreaptă și stângă, ascunse în albe
Mănuși mângâie lanțul. De salbe.
Iar pe deget inel cu piatră subțirică -,
Roșu crud, sălbatic, ochiul de pisică.
Discreția nu-i deloc vioară ruginită
Nu spun, zise bicicleta domnișoară de la pension,
Cin' sfielnic astăzi m-a luat de ghidon
Și mi-a trimis buchet de romanițe
Să mi-l pun diseară între spițe,
Dar, vă rog, la valsurile vieneze,
Când dansez cu el,
N-aruncați, în sală, pioneze.
Din cauza gravitației, căderea Bastiliei
Închide, mamă, fereastra cum știe doar
Guvernanta Clermonda.
Afară bicicletele se joacă, pe moarte,
de-a Fronda
și din Palatul de la Valetta
la radio le vorbește Domnul Motocicletta.
Culcați sub ferestre,
bicicliștii bi-cauciucați
ascultă fluierând în șoaptă
înduioșați cum tricicletelor,
nainte de culcare,
li se povestesc povești cu motoare.
poezie de Petrișor Militaru din Bicicleta van Gogh
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.