Poezia

Poezia, Doamnă,-i timp substanţial,
e parfum de crini şi duh de trandafiri,
e atunci când tu, iubito,-mi te desfiri,
într-un mod sublim, solemn, esenţial...

Este-'ntunecare-'ntru senitătate
E-o lumină roz, subtil tremurătoare,
printre mii de fluturi şi printre izvoare,
e când ficţiune când realitate...

Poezia-i cântec printre zvârcoliri
şi un tren ce cară varii sentimente,
doruri potolite, dar şi recurente,
tristeţi şi înfrângeri, dar şi cuceriri.

Poezia-i zâmbet, dar şi remuşcare,
spirit metafizic, transcendenţă lină,
recviem în suflet, cânt de mandolină,
e-o trăire pură şi-o transfigurare...

E-o clipă fugară în neantu'-nalt,
un nebun ce vede cât de-adânc e cerul,
un orgasm lăuntric, desluşind misterul
doamnelor frumoase, cu sâni de bazalt...

E-o cădere-n suflet, printr-un triplu salt!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!