Clocotul trupului

Cu ochii-şi spală cerul adâncurile din sfere,
Cu soarele sărută tălpi de-anotimp aprins,
Şi şuieră în vânt albastrul curs din vene
În trupul trecător, captiv în necuprins.

E iarnă-n foc ce arde în cântecele serii,
Curg vorbe-nmiresmate, durerilor să spere
Şi vară în dimineaţă, cuvintele tăcerii,
Sinapsele fierbiţi curg râu în caractere.

Sprâncene ale vremii se spintecă la ţărmuri,
Pe ape, rezemate, stau vise-n ceţuri groase,
Ard munţii-n miezul lavei ascunse-n grele somnuri,
Ecoul prizonier pulsând în margini arse.

Cearcăne de lumină cad pe oglinzi de chin
Când eu îi mângâi şoapta de glas catifelin!

sonet de Aurel Petre (25 iulie 2017)
Adăugat de Aurel Petre
Votează! | Copiază!