Anticarul

Cunosc mersul vremii
După cum îmi vând cărţile,
Jocul lor între rafturi
Şi restul lumii
E un indiciu sigur.

Când au versurile căutare
Se întâmplă nunţi,
Pântecul fetelor are nevoie
Să adoarmă frumos până seara
De cântece de leagăn.

După ce-l vând pe Homer
Am o oră de pace,
Când se întoarce la mine
Trebuie să rătăcesc zece ani pe mare.

Enciclopediile legate în piele de şoareci
Se urnesc cel mai greu
Şi când le văd în stradă
Împinse din spate de câte opt oameni cu pârghii
Îmi fac semnul crucii
Şi felicit secolul 18.

De la Tolstoi şi Dostoievski
Te poţi aştepta la orice,
Ori să ajungi cineva
Ori să-ţi pierzi slujba.

Fire de praf pe toate epocile
Sar să joace
În raza de soare
Mereu anunţată.

Acum toate cărţile
Vin vijelie spre rafturi,
Mi-au spart şi geamurile şi ochelarii,
Aşa ceva nu mi s-a mai întâmplat -
E noapte, e zi afară?
Ia uitaţi-vă şi dumneavoastră.

poezie celebră de Marin Sorescu din Tinereţea lui Don Quijote
Adăugat de Eva
Votează! | Copiază!