Culori

setăm cadrul. scena. 1984.
la fel ca în romanul lui george orwell
suntem
mici
şi mari. îmbracă-te, spune mama.
un rucsac alb ca spuma pe masă.
mama l-a cusut. cu litere inscripţionate.
aţă roşie ca sângele.

e toamnă, mamă? o întreb
e la fel ca părul ei alb pe care îl desenez, îl colorez,
îl fac roşu ca frunzele.
se aprind stelele noaptea pentru noi, spune mama

mâine nu e o zi / e o călătorie spre mai departe.
rucascul încet se umple de sânge.
printre caiete şi cărţi de colorat.

nimeni nu doarme în casa asta. casa are ornamente de beton
profile albe, curate.

setez aparatul de fotografiat.
în lentila lui toate par mai mici. si toamna şi mama şi eu.
doar oraşul pare imens. şcoala pare uriaşă. drumul
pare nesfârşit.
mai este puţin şi copiii vor pleca la şcoală.
fiecare cu rucsacele lor. albe, albastre, roşii.

iar rucsacul nostru devine din ce în ce mai greu.
îl fotografiez. în el nu văd nimic.

o văd pe mama pregătind sandwichurile,
umplând sticla cu apă, ştergându-şi broboanele de sudoare de pe frunte.

e o zi frumoasă, mamă! îi spun.
mama zâmbeşte. mă ia de mână şi împreună ieşim din casă.
casa are profile negre acum/ varul a devenit negru.

rucasul s-a umplut până la refuz de sânge.

al cui e sângele ăsta, mamă? o întreb

roţi mici şi dinţate ale maşinii străpung drumul. asfalt curat peste tot.
geamul puţin aburit. răsuflarile noastre calde.
e sângele nostru, al amândorura. nu ne lasă să ne despărţim chiar când
suntem departe una de alta.
dar mama minte. e doar sângele ei.
picurând,
picurând.

ultimul cadru în faţa şcolii. maşina se opreşte.
îi spun la revedere şi-mi dau seama că am uitat
cum o cheamă pe mama.

e prima mea zi de şcoală
si am uitat cum o cheamă. tot ce-mi vine în cap
e cuvântul copilărie.
copilărie.

cu ursuleţi de pluş, cu trenuleţe alunecând pe şine ondulate
cu saniuţe alunecând pe zăpadă, cu copii care se bat cu bulgăraşi de zăpadă
cu pisici care care mă aşteaptă acasă pe calorifer
şi torc.
ai să înveţi o mulţime de lucruri la şcoală, mai spune mama.
da, am să învăţ, îmi spun.

în timp ce maşina se îndepărtează şi eu rămân repetând în faţa
şcolii, printre frunzele roşii şi aurii: copilărie.
copilărie.

cu rucasul meu alb pe spate
apropiindu-mă de uşile şcolii
fericită,
cu rucsacul meu roşu

picurând,
picurând.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!