Pe căi de veacuri
mă varsă vremea-n sens de prin suișuri
și doar în morb de ploaie curg în tină
și-n dulcea ta făptură clandestină
în patrii de cuvinte cu tăișuri.
mai duc rostiri de drag la ghilotină
spre a le curăța de mărunțișuri
și ape pietruiesc acoperișuri
dansând sub gene până pe retină.
apoi suiau din soare raze-n scaldă
a duhurilor noastre, ce zâmbesc
prin anotimp cu sângerare caldă.
cu vise de lumină mă umbresc,
metalic duc tăcerea noastră-n haldă,
pe căi de veacuri munții noștri cresc.
poezie de Ștefan Petrea
Adăugat de Hades
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zâmbet
- poezii despre visare
- poezii despre tăcere
- poezii despre timp
- poezii despre ploaie
- poezii despre patrie
- poezii despre munți
- poezii despre lumină
- poezii despre cuvinte
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.