Trecute primăveri și veri nebune
Trecute veri și primăveri nebune
Mereu ascunse dup-un felinar
Ce arde-n suflet ultimul tăciune
Și-ascunde fumul patimei de jar.
Vă regăsesc în frunze de aramă
Când toamnele se-mprăștie tăcut
Făcând nemărginirilor... reclamă
Și taine risipesc... prin așternut.
Dezleg apoi cuvintele... a ploaie,
Atingeri... și speranțe ce mă ard,
Lăsându-mă-n apus fără de straie
Trăind iubiri... la umbra unui gard.
Va bate vânt rebel, în dușmănie,
Stele albastre... vor pândi discret,
Îmbrățișări, ce n-am crezut să fie
Decât în mintea... marelui poet.
Și mă întorc spre tine... veșnicie,
Încă mai vrei, pe buze, să mă ai
Ca pe-o dulceață caldă... sidefie,
Pusă-n aroma șoaptelor de crai.
Trecute primăveri și veri nebune
Reinventate-n toamne, ca un dor.
Când soarele la sânul tău apune
Rugându-mă în tine... să cobor.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre toamnă
- poezii despre vânt
- poezii despre vară
- poezii despre tăcere
- poezii despre suflet
- poezii despre publicitate
- poezii despre primăvară
- poezii despre poezie
- poezii despre ploaie
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.