Credinţă

Cu trupul sângerând adusu-ne-ai mângâiere
Şi-n noaptea biruinţei ne-ai dăruit lumina ei,
Când, în magie, simţit-am pe frunte-o adiere,
Evlavioşi, ne-am închinat cu toţi l-al ei temei.

Ne dăruisem ţie şi luna zâmbea tandru,
Şoapta nopţii cânta a Învierii aşteptare,
Pământ şi cer aprins-au măreţul policandru,
Noi luaţi de mână trăiam a vremii încântare.

De îngeri privegheaţi, uşor ne-am ridicat în brânci,
Durerea am răstignit-o vrând stânci să nivelăm,
Nişte bieţi rătăciţi veniţi din grotele adânci
Lumină să ne dai, noi calea să ne-o nivelăm.

Nădejdea unui ţel ne-a-nflorit-atunci cărarea
Şi, în larg, pe calea descâlcită o lumină,
Tot mai ispititoare ni s-a deschis şi zarea
Cu-albastrul ei vegheat de linişte deplină.

Îţi trâmbiţă azi îngerii încet a chemare,
În poala ta noi ne cuibărim cu străşnicie
Şi poate n-or să fie urcuşurile-amare,
Dac-azur de sărbătoare vei da-n veşnicie.

poezie de Ştefania Burnea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!