Sensul spiritual al nefericirii în serpentine...

Ţi-am trecut, iubito, lacrima prin sită,
rafinându-ţi plânsul,
te-am salvat de voluptatea singurătăţii,
introducându-te în poezia vieţii,
ţi-am amânat, pentru un veac, stingerea,
ţi-am arătat viaţa în plinătatea ei,
voluptatea ei muzicală,
aurora, lumina, evanescenţa şi curgerea
spre Cer...

Te-am învăţat iubirea ca morală purificatoare
şi sublimitate a trăirii,
ţi-am arătat coruri de îngeri în Catedrala firii,

în fiecare dimineaţă, i-am adus trupului tău
omagiul cuvenit;
trupului tău prăbuşit,
până mai ieri, în
eul propriei castităţi,
am fost grădinarul tău ideal...
te-am ales, bob cu bob, val cu val,
te-am semănat, îngrijit şi drăgălit
la timp, mândra mea...
te-am iubit!

Dar, când ai înflorit
pe deplin,
ţi-ai dăruit parfumul altui bărbat...

Păcat!,
degeaba aş alerga, nebun, din nou, după tine,
astăzi, prefer sensul spiritual
al nefericirii, în serpentine!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!