Mărturisire

Eu m-am ivit din calda coastă-a verii
De unde vin, în salt, stelarii lei,
Rostogolindu-mă în pragul serii,
Stârnind firesc, în calea mea scântei...

Privirea-mi a primit şi nor şi soare;
Şi oameni buni dar şi rapaci rechini;
Aşa cum intră des în ochii voştri
Suave flori şi ascuţiş de spini.

Curând, atâtea lucruri ce se-nvaţă
Desigur, de la alţii-am învăţat.
Dar celor ce se simt acut în viaţă
Doar singură un înţeles le-am dat...

Eu despre toate pus-am întrebare!
O mie de răspunsuri nu-mi răspund...
Şi am pornit atunci - la vânătoare
Dar ştiu că - cert - răspunsul, nu-i nicicând.

Am înţeles că numai pe fărâme
Putem cunoaşte sau putem zâmbi,
Că-n trecătoarea timpului minune
E important să nu fug de "A FI"!

Îngemănez miracol şi-ntâmplare
Adesea vale - dar şi pisc - eu sunt!
Sunt şi perfectă şi ciobită-n tare;
Pot fi şi munte dar şi fir mărunt!

Eu nu păşesc cu trufaşă aromă
Deci, nu sunt gravă sau privind de sus.
Nu-mpart cu forţa sfaturi - axiomă.
Eu râd! Cu râsul să-mi îngrop greu plâns.

Atunci când negurile mă doboară,
Acolo-n hău, aprind o bucurie -
Chibrit, să-ţi lumineze şi-a ta seară,
Căci poate ai căzut, asemeni mie.

Mă bucur - dacă fac din pietre - rouă
Sau pâine dacă fac - dintr-un cuvânt
Şi le împart, de-aveţi folos, şi vouă -
Să n-auziţi tristeţea fluierând...

Eu mulţumesc cu fruntea ridicată -
Şi nu mi-e teamă - totul - a gusta;
Dar ştiu că libertatea nu mi-e dată
Să-ncerc necugetarea de-a sfida!

Nicicând n-oi face idol-nalt din sine;
În mine, îl găsesc pe Dumnezeu -
La fel cum îl găsesc - frumos - şi-n tine,
Deci - să iubesc - îmi e uşor, mereu!

Şi-acuma, dragii mei, şi plictiseala
E un duşman ce-ncet vi se strecoară...
Iertaţi-mi vorba lungă, poleiala;
Vă-mbrăţişez - cu inima-mi - ce zboară!

poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!