Deşertăciune

deşertăciunea zilelor ce trec
imprimă fast solid suspiciunii
că nopţile numai atunci au farmec sec
când curg uşor ca fumul din tăciune

când totul se transpune-n vag concis,
concisul vag în iz de-amărăciune
şi curge lin ca umbra unui vis
cu Olandezul Zburător drept tracţiune

când voci străine-îmbie ochiul meu
s-aleagă puritatea transcendentă
a anilor ce curg instantaneu
într-un ocean de vreme decadentă

când nu mai am cârlig de abordaj
şi Stixul mă îmbie în genune
aş vrea să curg prin sonde de foraj
chiar şi cu riscul să renasc deşertăciune

şi prin tunel de cârtiţe săpat
prin roi de vreme şi grămezi de spaţiu
aş vrea să curg ca Râmnicu Sărat
pe pergamente plânse de Horaţiu

sau poate să mai curg în unison
pe coale şi cu buchii de Luceferi
şi Eminescu drept Hiperion
să râdă că suntem"voioşi şi teferi"

să-l scot din casa lumii de nebuni
să plec cu el în alte emisfere
şi-n Sarmisegetuze de străbuni
să stăm cu Burebista la o bere

să-ntram pe la Zamolxis în Părând
şi să-i cerşim un leac de polovragă
un leac cu care n-om muri nicicând
nici noi, nici România nostra dragă

şi n-ar fi rău să revenim aici
în Ţara desfăcută-n cârd de state
dar teamă mi-i de clanuri de ilici
ce vor lovi ca Brutus, pe la spate

ba nu, mai bine mor ca un martir
ucis cu cărămida de mercur
decât să-l las să vadă-n ce sortir
s-au transformat esenţele din jur

şi am murit. Sfarşii o acţiune
aşa frumos şi bine concepută
şi zilele se trec deşartăciune
şi nopţile la fel.
A naibii slută...

poezie de Iurie Osoianu (20 aprilie 2018)
Adăugat de Iurie Osoianu
Votează! | Copiază!