Sonetul zâmbetului de sub stele
În zâmbet, ai o-ntreagă bucurie
și mă întreb: "Sărutul meu, ar stinge-o,
cu buzele-mi rebele de-aș atinge-o?"
Ce gând! Ce spaimă! Ce filozofie!
Și nu-i doar zâmbet: văd o strălucire
când ochii tăi mă oglindesc. E seară
și alte stele-s gata să apară,
dar două mă-nfioară c-o privire.
Acum ard eu, mi-e sufletul o rugă,
dar tace și închide-n el dorința -
n-o vrea dezlănțuită, o subjugă.
Doar zâmbetul o-mpiedică să fugă.
Doi ochi mă ard... îmi tremură ființa,
iar trupul tău... îmi dăruie sentința.
sonet de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zâmbet
- poezii despre tăcere
- poezii despre trup și suflet
- poezii despre sărut
- poezii despre suflet
- poezii despre stele
- poezii despre spaimă
- poezii despre seară
- poezii despre gânduri
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.