Nu...
Nu știi, nu simți, nu vezi
De atâtea ori cum cad plângând.
Nu vrei, nu poți, n-ai să mă crezi
Cum pierd dorințe tremurând.
Și de atâtea ori ți-am spus
Să vii, să pleci, nu te-am mai vrut...
Și fiecare apus de soare
Mă ucidea printr-un sărut.
Sărutul dulce al răzbunării
Ce l-am gustat de atâtea ori,
Chemarea tristă a uitării
Din ofilirea unei flori.
Însă acum te rog fierbinte
La pieptul meu tu să revii,
Să mă alini doar prin cuvinte
Și-n brațe strâns tu să mă ții.
Și să îmi spui că nu-i târziu,
Că nu-i greșeala cea fatală...
Pierdută-n golul cenușiu,
Îmi dau suflarea cea finală.
poezie de Karine Vuicin
Adăugat de Karine Vuicin
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Karine Vuicin. [Vezi și următoarele:
- poezii despre sărut
- poezii despre uitare
- poezii despre tristețe
- poezii despre greșeli
- poezii despre flori
- poezii despre dorințe
- poezii despre cuvinte
- poezii despre Soare
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.