Mi-e sete...

Mi-e sete de viaţă,
de la alfa la omega
versurile, anii şi ritmul cardiac
se întretaie spinos,
de la Ana la Caiafa.

Mi-e sete de somn
şi vise
cu pescăruşi rătăciţi
şi Tatiane şi Clarice.
De Crăciun vom avea zăpadă
şi vom dormi
ca nişte îngeri abia bătătoriţi
în neaua moale
de decembrie.

Demult nu a mai fost
o iarnă blândă
în sufletul meu.

Mi-e sete de frunze
şi zile cu soare,
mi-e sete de copii
şi versuri şi proză.
Am desenat infinitul
cu creionul pe foaie,
cu gândul pe marginea universului,
într-un singur sens,
de la omega la alfa,
dar nu şi invers,
de la Caiafa la Ana,
dar şi înapoi.

A căzut cortina
peste clinchet de zurgălăi
în rănile din palmă.

Mi-e sete de mine,
de ceea ce am fost odată
şi ceea ce am să fiu,
când această sete deşertică
nu îmi va descătuşa
eviscerele.

poezie de Patricia Lidia
Adăugat de Ioana Dinea
Votează! | Copiază!