Femeia

Ca pe o ultimă fibră a existenţei
şi o plenară nevoie de adevăr,
ca pe un ultim simţ nedescoperit
şi o dorinţă acerbă de absolut,
în viaţă, ai întâlnit...
Femeia!

Sărut eternizat al voluptăţilor parfumate –
învăluire a cărnii,
ce-ţi transcede fiinţa,
(Infern şi Paradis – Coabitation),
ţi-a cuprins gândurile în aşternut...
Femeia!

Îţi străpunge şi-ţi îmbată orgoliile,
îţi redeşteaptă simţurile,
nostalgiile, melancoliile
şi toate gândurile-ţi închistate
în fanteziile-ţi puerile,
cu nuanţe simile,
Femeia!

Îţi macină fiecare margine a firii,
îţi înfloreşte orice regret ce-ţi
tremură în vene...
până la ultima suflare,
până la ultima strigare,
e absolutul ce nu cunoaşte-aşteptare –
Femeia!

Îţi smulge dorul frenetic,
ce sângerează în inima ta,
ca pe un ultim Paradis pierdut,
te iubeşte ca pe o ultimă închipuire
a vieţii sale etern paralele,
Femeia!

În pace şi onor,
îngerii par că mor...
şi, când ai vrea, discret,
s-o mai săruţi o dată,
cu o sete apocaliptică de amor,
mai ia-o de unde nu-i...
Femeia!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!