Las

Las dragostea-mi înfometată
Să-şi ducă-n cârcă dorul,
Las ochii mei secaţi să plângă
În hohot dupa el
Şi inimii frâu liber las
Sa ardă de nebună,
Iar sufletului golul
Să-l care de stingher.
Las rana vieţi-mi să se-arate
În chinuri şi în suferinţă,
Iar timpului în ani îi voi lăsa
Profundul să-i masoare,
Tăcerii, libertatea ne-ngrădită
Să-şi strige neputinţa
Şi glas, durerii de-o viaţă-oi da
Să urle-n gura mare.
Las azi în urmă tot
Nevrând să ştiu
În mâine ce s-ascunde,
Las lacrimile-nvolburate-n val
Trecutul să-mi inunde.
Las vântului să spargă zarea
Cu greaua mea povară,
Apusului sa înnopteze
Ce-a fost odinioară.
De-o fi-n zadar cu tot ce las
Să ies din neputinţă,
Las răsăritul să se-aşeze
Pe calda-mi suferinţă.

poezie de Angela Mihai
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!