Iarăşi... iubirea

patima aceasta credeam că o ştiu
mistuie
cascadă ce-şi arde până la alb aripile
os pătruns în cerdacul dorinţei de-a fi
doar acela ce este
nenumit corodat în magie
şirag de perle ce şfichiuie visul
că lumea e rană
că pacea ce doarme acum
e candelă-nfiptă pe crucea luminii

îmi iau desaga uimirii
să scriu cu ochii cât nebuloase de nuferi
cuvânt pentru clipa
când lespedea primei mirări
încrustare de taine-n iubirea ce toarce
galaxii spiralate şi pline de viul uimirii
cu toate cuprinse-ntr-o singură rază
celulă gigant
împânzind torentul de gol
în lumină
potir însetat de extazul propriei stări
ce rodeşte lumile toate
înmărmurite-n a setei sintagme curând

deschidere vid între noi
atinşi peste rănile crude si moi

înviere ovală...

poezie de Marius Pop
Adăugat de Dana Sima
Votează! | Copiază!