Duelul Măştilor

Copacii nu poartă măşti,
Ne dăruiesc roada, fireşti
Florile ne desfată privirea
Nu ne mint, nu vor nemurirea.
Păsările ne cântă în dimineaţă
Nu ne cer aplauze,
frigul ne dezgheaţă
Cerul ne trimite lumină
Mângâindu-ne în raza-I divină.
Nu ne cere preţ şi nici socoteală,
Suntem copii lui, ne este mamă.
Dumnezeu ne iubeşte şi ne iartă,
De suntem vii sau suflet de piatră.
Oamenii din ce os îs construiţi
Într-o mie de măşti zidiţi...
În inimă plânge, cu o mască zâmbeşte
Îţi întinde mâna, cu o mască te urăşte.
M-aş face frate cu pădurea
Să fug de masca ca securea.
M-aş face o pasăre fără de ură
Să ardem măştile care ne sugrumă

poezie de Tamara Tomiris Gorincioi (5 aprilie 2018)
Adăugat de Tamara Tomiris Gorincioi
Votează! | Copiază!