Cântecul lebedei
Plăpândă și suavă,
Pe-o apă lină...
Plutea alene o lebădă,
Cu privirea-i senină.
Lebăda trece, lebăda e timidă,
Nu scoate niciun sunet în atmosfera aridă,
O lacrimă-argintie din ochii-i a scăpat,
Căzând alene pe apa lacului luminat.
Aripiile ei albe ca niște aripi de înger,
Și le îndreaptă de parcă ajung până la cer,
Suspină-adânc din inima-i îndurerată,
Că acum nu e cum a fost altădată.
Anii i s-au dus și a îmbătrânit,
Acum nu a mai zâmbit...
Chiar dacă lebăda e mută, acum a răbufnit,
Pentru a cânta primul și ultimul ei cântec trist.
Apoi înlăcrimată se-ascunde sub tufiș,
Cu neîndurătoarea-moarte ea lupta pieptiș,
Luptând în luptă dreaptă, lupta ea pierdu
Și sufletu-și în mâna morții și-l dădu.
poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre muzică
- poezii despre lebede
- poezii despre apă
- poezii despre îngeri
- poezii despre tristețe
- poezii despre timp
- poezii despre sunet
- poezii despre mâini
- poezii despre moarte
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.