Zâmbeşte...

Zâmbeşte-mi, fată dragă,
Cu ochii-ţi lăcrimânzi,
Zâmbeşte-mi, fată dragă,
Cu ochii tăi cei blânzi.

Închide-ţi ochii de cleştar
Şi zâmbeşte iară...
Alungă-mi din suflet soarele-amar,
Să fie din nou vară.

Să pătrundem între copaci,
Să prindem puf de păpădii,
Să fim din nou săraci,
Să fim din nou copii.

Să ne jucăm cu florile,
Şi să stăm în ploaia argintie,
Şi să vedem cum cad zorile
Pe bolta argintie.

Să alergăm în vesela poeniţă,
Pe muşchiul cel pufos,
Şi să zărim o tânără căpriţă,
Cu iedu-i mic, morocănos.

Şi să culegem albăstrele,
Dintre copacii milenari,
S-ascultăm cum cântă păsărele
În plopii lungi şi solitari.

Cu ochii tăi cei blânzi,
Zâmbeşte, dragă fată,
Cu ochii-ţi lăcrimânzi,
Nu plânge, dragă fată.

Simte fericirea oarbă-a noastră,
Şi parfumul dulce-al iubirii...
Ascultă cum cântă pasărea măiastră,
Despre focul rece al iubirii.

Zâmbeşte-n continoare,
Să ştii, drăguţa mea.
Că viaţa-i trecătoare,
Nu plânge, fata mea!

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!