Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Viața

Câtă vreme nu s-a-nchis Cartea Mântuirii,
cât Isus mai poartă-n răni sângele Iubirii,
cât mai poate pâlpâi jarul sub cenușă,
stai și-ascultă. Domnul tău bate-acum la ușă.

Dacă azi e-n preajma ta, e că vrea să-ți spună
gândul cel mai minunat, vestea cea mai bună.
Nu-L lăsa să plece trist. Poate niciodată
mâna Lui la ușa ta n-are să mai bată...
*

Iată mortea lui Adam.
Izgonit din slavă,
inima-i tânjise-n el, tristă și bolnavă.
Și, trăind pe-acest pământ anii de căință
nouăsute și treizeci, au luat ființă
de la el popoare-ntregi ce-au umplut pământul
de păcat și de blestem.
Presimțind mormântul,
și-a chemat Adam pe-ai săi, capi de ginți și nații,
ce-ncheiau pânŽ la Iared nouă generații.
Iată-i priveghind acum lângă chipu-i veșted,
pe când candela-n amurg pâlpâie la creștet.
-Paradis, șoptește-Adam, har al frumuseții,
văi de flori ce cântă psalmi... Pomul sfânt al Vieții
Domnul mi le-a dat spunând: Ale tale-s toate.
Fii stăpân și domnitor în eternitate!

Numai pomul cel oprit să nu-ți fie partea!
Să nu știi ce-i bun sau rău, căci vei ști ce-i moartea.
Dar la șoapta Celui Rău cu-ndulciri de harpe,
am uitat de Dumnezeu, amăgit de șarpe.
Domnul m-a gonit din Rai, mi-a luat cununa.
Paradis... cum te-am pierdut pentru totdeauna!...
Tac bătrânii. Dar Iared, tânărul, îi spuse:
-Cum, pentr-un păcat, atât, să te stingi străbune?
-Da. Atât. Pentr-un păcat... a răspuns străbunul,
nu vezi ce-a rodit de atunci un păcat, doar unul?
Și pe buze moare-ncet șoaptă după șoaptă
-Iată... îngeri din Adânc... colo jos... m-așteaptă...
Capul se apleacă-n piept. Mâna i se destrânge.
Plâng bătrânii sub stejar. Turma mică plânge.
Pe când negrii îngeri duc în adâncul humii
Sufletul întâi creat, patriarhul lumii.

*

Trist Adânc! Șeol tăcut, de sub umbra mării,
Continent necunoscut, țară ai uitării,
fund al negrului abis unde-n orice clipă
mii de năzuinți își frâng frageda aripă,
setea noastră de păcat ți-a umplut cetatea,
neascularea tuturor, fala, nedreptatea
urâciuni ce vor primi Iadul ca răsplată!
Doamne, nu se va găsi pân-atunci o plată
ce-ar putea răscumpăra oamenii luminii?

Zi de-april. Un aspru vânt leagănă smochinii.
Sus pe deal, cu chip ciudat, supt de priveghere,
iată-L țintuit pe lemn, Omul de durere,
Om deprins cu suferinți... Vai, întoarce-ți fața!
Nu-L privi, că te-nfiori! I se stinge viața.
Numai sânge. Numai răni. Ce păcate grele
L-au adus între tâlhari? Ce blestem să spele?
Împrejur cei înțelepți Îl lovesc cu gluma:
-S-a-ncrezut în Dumnezeu... Să coboare-acuma!
Unul din tâlhari, rânjind, s-a întors să-I spuie:
-Dacă ești Mesia Tu, smulge-ne din cuie!
Celălalt se-ncruntă trist: Nu te prinde teama?
Pentru câte-am făptuit drept e să dăm seama.
Dar acesta, fără vină, toate le îndură.
Și-ntorcând către Isus ochii lui de zgură:
-Doamne, când vei fi-mpărat, să-Ți aduci aminte.
De-oi fi țărână în grădini, de-oi fi colb fierbinte,
să mă chemi să-Ți văd și eu zilele senine...
Și-a răspuns Isus: -Vei fi... azi... în Rai cu Mine!

Numai tu, sărman tâlhar, vezi lumina sfântă?
tu, opaițul ce s-a stins, trestia cea frântă?
Cum? N-o văd cei pricepuți? Doctorii? Soborul?
Preoți, nu vedeți în El Răscumpărătorul?
Când Avram a scos cuțitul fiul spre-a-și străpunge,
Domnul l-a oprit: "Destul! Nu-l lovi! Ajunge!"
Azi, când Domnul pentru noi Fiul Își jertfește,
nu se-nalță nici un glas dintre noi: "Oprește!"?
Vai! Acel ce ne-a creat să ne poarte vina?
Orbi, voi nu strigați: "Destul! El ne-a dat lumina!"
Voi, leproși, ați și uitat trupul plin de sânge?

Dacă voi nu veți striga, pietrele vor plânge,
paturile-n care, triști, au zăcut ologii,
colbu-n care care-L așteptau orbii sinagogii,
cârjele rămase-n drum, peștii din pustie,
giulgiurile ce-au rămas goale în sicrie!
Cum? Să moară chiar Isus? El, Cel fără pată.
Dar a mai iubit ca El cineva vreodată?
Pe-al cui piept și-au mai plecat tâmpla ucenicii?
Cui I-au pus veșminte-n drum, despoind finicii?
Cui Maria I-a jertfit lacrimi la picioare?
Înfioară-te, pământ! Stinge-ți raza, soare!

-Eli, Eli, pentru ce Ți-ai întors privirea?
Sunt un vierme, nu un om. M-a ajuns pieirea.
Tauri negri din Basan M-au străpuns... Mă doare...
Mi-au făcut izvoare-n mâini, râuri în picioare.
Își împart veșmântul Meu, aruncându-și sorții.
Eli, Eli, M-ai adus în țărâna morții...

... Ce ciudat!... în plină zi s-a-nnoptat în țară...
Stâncile scrâșnesc în munți. Templu se-nfioară.
Oamenii se bat în piept, căutând o rază.
Ce-aveți voi, bătrâne culmi, ce fiori de groază?
Iată... solii morții vin... din Adânc grămadă...
să-L coboare pe Isus, cea mai scumpă pradă.
Vin ca lupii când furiș dau târcoale stânii.
Se apropie, urcând dealul Căpățânii.
Sunt la cruce...
Dar un glas a brăzdat văzduhul:
"Tată, Îmi încredințez mâinii Tale Duhul!"

Cinste jertfei lui Isus! El S-a dat ca plată!
Prin credință-n El, acum, Viața-i câștigată!
Mii de îngeri spre Isus își apleacă zborul:
"Aleluia! A învins Mielul, Salvatorul!"

Și deodată, în Adânc, sub noianul mării,
unde dorm de mii de ani umbrele uitării,
zori de zi dezvăluie valea cea grozavă:
Vine Soarele Isus îmbrăcat în slavă!
Șiruri negre zac în giulgi. Dar ca un tezaur,
cei iubiți au fost păstrați în sicriu de aur.
Și acum clipesc... tresar... unul câte unul...
-Vai... ce somn!... șoptește-Adam. Și-a sărit străbunul
cu un strigăt: "Domnul meu!" alergând spre Dânsul!
-Îngerul! tresare-Avraam, podidindu-l plânsul!
-Domnul Dumnezeu din rug? sare Moise-n grabă.
-Căpetenia oștirii? Iosua se-ntreabă...
-EU SUNT! Veșnicul Cuvânt, Pomul Sfânt al Vieții,
Unsul cel făgăduit, Astrul dimineții,
Mielul cel înjunghiat, marea despărțită,
mana care v-a hrănit, stânca cea lovită,
Șilo, la al cărui tron e chemat tot omul,
proorocul ce-l vesti Deuteronomul.
Căci atât de mult iubi Tatăl lumea-ntreagă,
că a dat ca preț al ei pe Odrasla-I dragă!

Și-au pornit curând spre cer. Larg vuiește zarea.
"Moartea prin Adam veni, prin Isus, IERTAREA!"

Și de-atunci de când Isus a murit pe cruce
și-a-nviat a treia zi, sufletul se duce,
nu în jos, ci sus în Cer, în divina taină!
Lasă trupul pe pământ! lasă-l ca pe-o haină!
Ne va fi redat curând! Sus ne e grânarul!
Sus în Cer, în Paradis, a fost dus tâlharul!
Sus în cer văzu Ștefan tronul de porfiră!
Petru sus în Cer privi când îl răstigniră!
Și, sfârșind pe-acest pământ lupta lui cea bună,
Pavel sus în Cer primi slavă și cunună!

*

Frații mei, să sune-n larg bolta cea albastră
de cântări și chiot plin! Viața e a noastră!
Lutul când se-ntoarce-n lut ca să-și ducă somnul,
noi suntem întâmpinați de Isus, de Domnul
și de îngeri sclipitori, soli ai Dimineții,
ce ne duc în Paradis și cetatea Vieții!

*

Astăzi dar, prieten drag, cât mai este milă,
cât iertarea nu și-a-nchis cea din urmă filă,
cât al Neamurilor timp încă nu se curmă,
cât Isus mai poartă-n răni stropii cei din urmă,
nu-L lăsa să plece trist!
Poate niciodată
mâna Lui la ușa ta n-are să mai bată...

Iată azi El și-a întors către tine fața!
Omule, fii înțelept!

AZI PRIMEȘTE VIAȚA!

poezie clasică de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie

 

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.


Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Discuții similare în Forum

Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook