Un suspin
Un suspin adânc Mă prinde
și vă spun cu-atâta greu:
Unul dintre voi Mă vinde.
Doamne, nu cumva sunt eu?
Iată ceasul suferinței.
Voi să vă rugați mereu.
Însă vai de cel cu-arginții!
Doamne, nu cumva sunt eu?
Voi sunteți ca piatra rară.
Numai unu-i asmodeu,
suflet rânduit să piară.
Doamne, nu cumva sunt eu?
Voi aveți comori bogate.
Însă el, vrăjmașul Meu,
astăzi le-a pierdut pe toate.
Doamne, nu cumva sunt eu?
Astfel în amurgul rece
murmura Isus cu greu.
Și spuneau toți doisprezece:
Doamne, nu cumva sunt eu?
Deci și noi, când El ne spune
că-ntre noi e-un fariseu,
să șoptim în rugăciune:
Doamne, nu cumva sunt eu?
poezie clasică de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre suflet
- poezii despre suferință
- poezii despre religie
- poezii despre prezent
- poezii despre creștinism
- poezii despre comori
- poezii despre ceas
- poezii despre bogăție
- poezii despre Iisus Hristos
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.