Sufletul săracului
Cerul s-a ascuns în valuri
De nori grei... Acolo, sus,
În întunecata lume,
O speranță a apus...
Iată-un fulger că se-arată
Calea să nu-o lumineze...
Dor, de-atâta întristare,
Cum oare să viseze?
Cu săraci și mizerabili
Poate-un colț de pâine, poate
-o haină sau poate o casă
Să-i adăpostească-n noapte
În zadar sunt toate însă
Sănătatea i-a lăsat,
Fericirea stă ascunsă
Într-un colț îndepărtat.
Ei cu ce-s oare de mică?
Ce-au greșit? De ce tot plâng?
De ce soarta, mult prea cruntă
I-a cuprins de brațul stâng?
Primăvara-n suflet, oare,
Va mai fi cu-adevărat,
Sau nuci vor intr-o noapte
Fără a se fi schimbat?
Căci averea-i sărăcie
Și săracul e avut
Sufletu-i e plin de aur
De la a lumii început.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeții
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre sărăcie
- poezii despre suflet
- poezii despre început
- poezii despre visare
- poezii despre vestimentație
- poezii despre tristețe
- poezii despre sănătate
- poezii despre schimbare
- poezii despre pâine
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.