Mângâierea razelor de lună
Se-nalță-n zare munții... printre dealuri
În iarbă pân-la brâu mă scald și dorm
Și gândul sărutat de soare-i parcă
Când mă desprind de trup și-n lume zbor.
Cu valuri zgomotoase parcă plânge
Peșana și mă cheamă înapoi
Aș da tot ce-aș putea în lumea asta
Doar să ne-alinte valurile-n moi.
Oriunde-n lume aș pleca, pădurea
O simt șoptindu-mi numele și plânge
O veșnicie aș trăi acolo
Și nici atâtea clipe nu-mi ajung.
M-aș înfrăți cu dealuri și vâlcele
Soarele peste mine să apună.
Să simt sărutul zărilor vâlcele,
Și mângâierea razelor de lună...
Și să răsară-n suflet primăvara
În viață și în gânduri și în vise,
Pe câmp, în lan de grâu și în Peșana
Și-n toate amintirile nescrise.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeții
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre viață
- poezii despre sărut
- poezii despre gânduri
- poezii despre visare
- poezii despre trup și suflet
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre somn
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.