E plânsul Tău
Când stau culcată-n margine de noapte
Și mă-nfior de ce mai este rău
Printre atâtea mii și mii de șoapte
Aud în depărtare plânsul Tău.
Când stau culcată-n margine de lume
Și-aud scrâșnind al vieții ferăstrău
Și vine-un plâns amar să mă sugrume
Eu știu, o, Doamne, că e plânsul Tău.
Când stau culcată-n margine de clipă
Cu scoici de lacrimi prăbușite-n hău
Și inima și sufletul îmi țipă
Eu plâng, o, Doamne, pentru plânsul Tău.
Când stau culcată-n margini de tăcere
Și-am înghețat trecând prin vadul său
Când închinată sunt dar nu pot cere
Aud în depărtare plânsul Tău.
Când am ajuns povară pentru mine
Și mă cutremur în atâta rău
Mă sfâșii, Doamne, toată pentru Tine
Atât de mult mă doare plânsul Tău...
poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre plâns
- poezii despre viață
- poezii despre tăcere
- poezii despre suflet
- poezii despre prăpăstii
- poezii despre noapte
- poezii despre inimă
- poezii despre gheață
- poezii despre cutremure
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.