| Marilena [din public] a spus pe 13 octombrie 2008: |
Mie mi se pare superbă.
M-a făcut să mă gândesc la ideea că și cel mai bun lucru dacă ți se impune cu forța îți induce o reacție de respingere. |
| Bulă [din public] a spus pe 13 octombrie 2008: |
Ai dreptate, Marilena.
Autorul aici a nimerit-o.
Dar simți, desigur,
ateul din el.
Fuge de draci,
ceea ce mi se pare normal.
Dar nici prea aproape de îngeri nu-i place. |
| Emil Dogaru [din public] a spus pe 14 octombrie 2008: |
Pt. Bulă
A fi ateu e vreun handicap, ceva?
Nu cumva e curajul de a-ți asuma responsabilități, fiindcă nu ai pe cine da vina?! |
| Domnica [din public] a spus pe 14 octombrie 2008: |
| Ateu fiind, e mai ușor să dai vina pe ceilalți, nu te simți responsabil decât în fața ta (ceea ce ne lasă destul de relaxați). Dacă aveți impresia că un creștin (mă refer la cei care se iau în serios) își asumă responsabilități gândindu-se că-i e la îndemână să dea vina pe Dumnezeu, vă înșelați. Din păcate, el nu mai poate da vina nici măcar pe alții, așa că nu-i rămâne decât să dea vina pe el însuși. |
| Bulă [din public] a spus pe 15 octombrie 2008: |
Domnule Emil,
Eu cred că ateismul este un handicap.
Nu poți să ignori
atâtea milenii de spiritualitate religioasă
pe simplul motiv că ai aflat de la Einstein
o veste mare: energia este emcepătrat.
Eu cred că și habotnicia este un handicap,
poate unul chiar mai mare.
E jenant să dai mereu din umeri
și să faci mătănii
în fața provocărilor științei.
Ateul nu poate demonstra inexistența lui Dumnezeu.
Bigotul nu-I poate demonstra existența.
Eu cred că pe un tărâm atât de lipsit de certitudini
singura poziție înțeleaptă este cea a scepticului.
Îndoiește-te, în liniște,
și nu răni intimitatea spirituală a nimănui.
Așa cred eu.
Dar nu înseamnă că lucrurile stau chiar așa.
Voi aveți alte orizonturi.
Fiecare vi le-ați conturat
în funcție de ce-ați citit.
Eu sunt doar Bulă.
Bulă de România.
În general,
ateul carpato-dunărean e un mic bufon,
convertit de Biblia hazlie
și de orele de învățământ politic din Epoca de Aur.
Dacă-l întrebi de ce nu crede
te va dezamăgi.
Va spune că nu l-a văzut pe Dumnezeu,
după care va relua, haotic, retorica marxistă,
conform căreia religia e opium pentru popoare.
Bigotul român e chiar mai ridicol.
Stă la coadă o noapte întreagă,
în frig și ploaie
pentru a atinge icoana Sfintei Paraschiva.
E convins că acest contact cu divinitatea
îi va aduce spor de sănătate,
noroc în dragoste și profit sporit în afaceri.
Indiferent ce-l întrebi,
se-nchină și-ți recită din Biblie.
Mă întreb însă:
Ce fel de responsabilități își poate asuma un ateu,
desigur, în plan spiritual?
Dar un habotnic? |
| Emil Dogaru [din public] a spus pe 15 octombrie 2008: |
Pt Domnica
Nu cuvântul "ateu" este cel mai cuprinzător antonim al cuvântului "creștin" ci cuvântul "necreștin". |
| Bulă [din public] a spus pe 15 octombrie 2008: |
Domnule Emil,
Mă bag și eu,
ca Bulă,
unde nu-mi fierbe oala,
adică în răspunsul dat de Dv. Domnicăi.
Eu cred că antonimul cuvântului "creștin"
este totuși cuvântul "ateu".
Creștinii și necreștinii,
odată ieșiți din negura Evului Mediu
și-au găsit numeroase elemente comune.
Am citit atent Biblia, dar și Coranul.
E uimitor câte elemente comune
și cât sincretism
există în cultele mozaic, creștin și musulman.
Mozes devine Moise, iar Moise devine Musa.
Toți trei stau, la loc de cinste, în trei religii diferite.
Solomon se transformă în Suleiman, Gavriil devine Gebrail, iar Iisus ajunge Isa.
Spiritul ecumenic avansează,
în pas cu globalizarea.
Demn de tot respectul
mi s-a părut gestul Papei
de a se ruga într-o sinagogă.
Iehova, Dumnezeu și Allah
reprezintă aceeași Entitate Supremă.
Credința este liantul
care-i apropie pe creștini de necreștini.
Dar între creștin și ateu
nu văd nicio punte de legătură.
Vă spune aceasta,
cu mâna pe inimă,
scepticul Bulă. |
| Emil Dogaru [din public] a spus pe 15 octombrie 2008: |
Bulă, dragul meu,
Știi prea bine ce-am vrut să spun. O chestiune la mintea cocoșului. Dacă nu ești creștin nu înseamnă automat că ești ateu.
Dar ai profitat de chestia asta să mai faci puțină paradă de cunoștințe. Nu-i un lucru rău. Eu citesc cu plăcere tot ce scrii, chiar și atunci când nu sunt de acord cu tine.
Uite, de pildă, când spui că între creștin și ateu nu este nicio punte de legătură. Cel mai mult mă tem de sentințele de tip ireconciliabil. Punțile de legătură dintre oameni sunt mult prea complexe ca să fie totdeauna dependente de convingerile ori preceptele religioase. |
| Cornel [din public] a spus pe 15 octombrie 2008: |
Îmi permit să intru și eu în discuție aducând argumentele lui Țuțea
spre a le pune alături de afirmația lui Bulă:
"între creștin și ateu
nu văd nicio punte de legătură." Iată ce a rostit cărturarul român
în puținele apariții înainte de moartea sa: "Eu cînd discut cu un ateu
e ca si cum as discuta cu ușa. Între un credincios și un necredincios,
nu există nici o legătură. Ăla e mort, sufletește mort, iar celălalt e
viu și între un viu și un mort nu există nici o legătură. Credinciosul creștin e viu."
Eu cred, domnule Dogaru, că Bulă nu vorbește despre punți de legătură între oameni,
conjuncturale, ci face referință la legături de esență. Relații de conviețuire avem
cu orice om, indiferent de orientarea lui religioasă, dar atunci când vorbim despre
transcedental, divin, nemurire, sfânt ș.a.m.d ateul are ca ofertă nimicul, sau după
Țuțea, e ca și cum ai vorbi cu ușa. În acest sens cred că ateul este un handicapat,
adică n-are ce să ofere celuilalt. Cu ce argumente poți susține nimicul? |
| Bulă [din public] a spus pe 15 octombrie 2008: |
Mulțumesc, Cornele.
Eu,
am mai spus.
Am înțelegere și pentru credincioși,
și pentru atei.
Ambele tabere susțin lucruri nedemonstrate și,
probabil,
nedemonstrabile.
Desigur,
punți există.
Am văzut chiar atei
căsătoriți cu femei evlavioase.
Dar punți de legătură spiritual-religioase
nu se pot construi.
Cum poate decurge un dialog conciliant
între credincios și ateu,
când primul vede peste tot mâna Domnului,
iar al doilea susține
că Dumnezeu nu există? |
| Marilena [din public] a spus pe 15 octombrie 2008: |
Despre handicap se pot spune multe. Cu condiția să definim din start termenul.
Mi se pare că în cazul de față e folosit abuziv.
Handicapat e cel care nu poate face ce poate face majoritatea oamenilor (de un IQ minimal, se înțelege) Dar nu poate fi numit handicapat cel care dintr-o serie de opțiuni, se oprește asupra uneia din ele (chiar și cea mai proastă, deși și aici intrăm uneori în relativ)
E puțin cam exagerat să judecăm pe cineva după poziția sa față de Divinitate. Nu-i mai corect să-l apreciem după faptele sale? Trebuie, zic eu, să avem în vedere și alte criterii de apreciere a omului, nu numai apropierea de credință.(competență, moralitate, cinste, sinceritate, dorință de bine colectiv, spiritul de sacrificiu și multe altele)
Obișnuiesc să-mi propun să iau din viață, implicit de la oameni, ceea ce cred că-i bun și folositor pentru mine. (când spun folositor fac referire îndeosebi la trebuințele sufletului)
Nu resping automat o vorbă, un sfat, un învățâmânt chiar dacă vine de la o persoană pe care nu o agreez.
În plus față de asta să le dau o veste bună ateilor. Dumnezeu, dacă există, este al tuturor.
El judecă faptele oamenilor și nu pe oameni în sine. Dumnezeu e iertător. Deci, fraților, veți fi iertați cu toții, după un purgatoriu mai aspru sau mai blând, în funcție de cantitatea de fapte rele sau bune cu care figurați în catastiful divin |
| Cornel [din public] a spus pe 15 octombrie 2008: |
Bulă
În mare parte sunt de acord cu punctele tale de vedere.
Pe tărâmul spiritualității însă eu văd puțin diferit lucrurile.
Pentru mine existența este ca un sistem de ecuații matematice
pe care-l rezolvăm în decursul existenței noastre terenale.
Ultima necunoscută (spaniolii au o vorbă că: "Toate lucrurile se pot
rezolva în lumea asta mai puțin moartea"), se găsește dincolo de ultimul pas.
E adevărat că nu-ți pot da soluția înainte. E precum ar fi spus românii după
2-0 cu Franța că au câștigat. La sfârșit se trage linie! Cel ce nu crede în Dumnezeu
își asumă un risc enorm (după părerea mea) pentru că este în joc propria lui
eternitate! După cum spunea Pascal, dacă are dreptate ateul, același destin îl
avem amândoi, eu n-am pierdut nimic, raportat la el. Dacă e valabilă însă teoria
mântuirii credinciosului, eu câștig și ateul pierde. Creștinul mizează întotdeauna
pe câștig sau cel puțin egal pe când ateul pe egal sau înfrângere. |
| Bulă [din public] a spus pe 15 octombrie 2008: |
Cornele,
În credință,
eu de calculele astea politice
mă tem cel mai mult.
Aș vrea să cred în Dumnezeu
dezinteresat,
strivit de argumente irefutabile.
A crede,
de dragul unei posibile recompense în ceruri
mi se pare echivalent cu a-ți vinde sufletul.
Ideea că mă așteaptă niște îngeri
cu tava plină de plăcinte
la intrarea în Rai nu mă încântă.
Știu că încalc principiul
"Crede și nu cerceta"
Credința mea,
atâta câtă va fi ea,
este o permanentă cercetare.
Sunt prea multe întrebări
fără răspuns,
iar numărul lor crește,
în măsura în care omul se ridică
din noaptea ignoranței sale.
Secolele viitoare vor aduce,
probabil,
reforme serioase ale religiei.
Credința nu va supraviețui
decât în condițiile unei redefiniri radicale
a conceptului de divinitate,
ridicat la noul palier
al gândirii umane.
Eu am credința mea,
dar recunosc o multitudine de aspecte
în care ateii au perfectă dreptate.
Desigur,
scepticismul meu
este soluția cea mai ineficientă,
dacă reducem credința la o afacere.
Scepticul
e disprețuit
și de atei, și de habotnici.
Iar Dincolo,
dacă treaba cu Raiul se adeverește,
sigur nu fac punctajul
prevăzut de Baremul Eternității.
Dar a clama niște idei,
fără a avea suficientă convingere,
numai pentru a reduce riscurile postexistenței,
iartă-mă,
e peste puterile mele. |
| Domnica [din public] a spus pe 15 octombrie 2008: |
| Zic și eu ca femeia: credința e dragostea pentru Dumnezeu, nu o investiție spirituală bună, nu o certitudine, nici măcar o speranță. E dragoste și atât. Și te porți ca un îndrăgostit, chit că nu-l înțelegi prea bine pe celălalt, chit că poți să fii înșelat în așteptările tale. E o dragoste care-ți cuprinde sufletul și pe care o urmezi. |
| nean [din public] a spus pe 18 octombrie 2011: |
"Religia - o frază de dânșii inventată
Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug,
Căci de-ar lipsi din inimi speranța de răsplată,
După ce-amar muncirăți mizeri viața toată,
Ați mai purta osânda ca vita de la plug?" Imparat si Proletar de Mihai Eminescu
Religia are prea multe brese, e o inventie pur omeneasca si nicidecum Dumnezeiasca. Exista insa o sansa, ca dupa moarte sa aflam "adevarul" iar una dintre "parti" va fi dezamagita. Si inainte sa aruncati cu pietre, luati in considerare faptul ca nu sunt ateu.. ma consider a fi agnostic. Totul este peste puterea noastra de intelegere, nu stim mai nimic defapt. |
| daniel stanciu [din public] a spus pe 18 octombrie 2011: |
| Dilema lui Butulescu: Fug de draci dau de ingeri, fug de ingeri dau de draci se rezolva printr-o cura prelungita de repaus spiritual. Daca incetezi sa fugi de ei sau spre ei, dracii si ingerii isi pierd consistentza ontologica, se volatilizeaza. Ei exista doar in masura in care ii transformam in obstacole sau in repere ale alergarii noastre in lume. Exista in prezent substituienti ai entitatilor pomenite (in rugaciunile, dar mai ales in injuraturile) noastre: femeile, cariera, imaginea publica, puterea (nu doar politica), banii, silueta etc. |
| Feriga [din public] a spus pe 18 octombrie 2011: |
| Care este dilema ta, Daniele? Fugi de draci pocăiți sau de îngeri drăcoși? |
| daniel stanciu [din public] a spus pe 18 octombrie 2011: |
| N-am dileme, doamna. I le las lui Plesu pe toate. Mie nu-mi plac dihotomiile, situatiile de alb sau negru. Viata e mai gri decat ne placem sa credem. |
| Paul Preda Păvălache [din public] a spus pe 18 octombrie 2011: |
Citind toate aceste comentarii despre religie, m-am convins: nu poți vorbi cu morții, cu ușa, cum bine a spus nea Cornel. Așa se explică de ve vii, sfinții și îngerii din ceruri adică; nu vorbesc, ci vindecă - precum preacuvioasa sfântă Parascheva și alții. Mă tot gândesc ce rost ar mai avea să vă vorbesc ceva. Totuși, faptul că nu toți sunt morți și unii mă pot auzi așa ca prin vis; și că mai dau din când în când din coadă precum sarpele ce mișcă totuși până va apune soarele, mă face să vorbesc totuși cu ușa, cu stâlpul de telegraf, cu pomul neroditor, cu dudul care a avut dude când a trecut Domnul și a văzut pe... (uite că nu pot să-i zic personajului biblic la care a cinat Domnul). În sfârșit, cred nene că de data aceasta plec de pe site și nici că mai revin să vă ascult asemenea afirmații cu privire la relie, cum că ar fi inventată de oameni, etc. Rămâneți sănătoși, grași, și galbeni de frumoși.
Păvălache, Apăvăloaiei, azi 18.10.2011. |
| Madame [din public] a spus pe 18 octombrie 2011: |
| În opinia mea viața e (mai) gri pentru dv. din cauză că purtați ochelari cu lentile fumurii. Așa că îmi permit să-l parafrazez pe Caragiale spunând: "Ești vechi, domnule!" Sper că știți care este ideea fundamentală a dialecticii: extremele se ating. |
| daniel stanciu [din public] a spus pe 19 octombrie 2011: |
Va multumesc ca m-ati lamurit care e ideea fundamentala a dialecticii. Credeam ca e alta. Calauzit de dvs. am intrat in dialectica ca un vidanjor in obiectul muncii sale. Ideii vechi despre dialectica i se opune cea noua si in felul asta ma apropii (dialectic) de adevar. Insa adevarul e intregul iar ideea mea noua despre dialectica e o parte a acestui intreg. Ca atare, noua idee despre dialectica prin faptul ca e partiala e neadevarata.
A propos de vechi. daca dvs. ca dialectica mai e "la moda" in peisajul filosofic actual, inseamna ca aveti despre nou o viziune perimata |
| Wicca [din public] a spus pe 20 octombrie 2011: |
| Ha! Ha! Daniel Stanciu s-a aprins, crezând că madam l-a jignit, spunându-i că este vechi sau bătrân. Am impresia că de fapt te-a complimentat - ești vechi adică valoros, ca și vinul. Până și vidanjorul ar fi înțeles mesajul, dragă. |
| daniel stanciu [din public] a spus pe 21 octombrie 2011: |
| "Vechi" nu are inteles de batran, desi Madame m-a complimentat de mai multe ori si in aceasta privintza, ci de invechit, vetust (ca sa folosesc un cavant bombastic asortat grandilocventza sus-pomenitei). Fireste ca vidanjorul ar fi inteles mai bine decat mine mesajul. In fond, meseria lui este sa patrunda in straturile adanci ale celor produse si exteriorizate (evacuate) de om. |
| Madame [din public] a spus pe 21 octombrie 2011: |
| Vorbesc arhaic fiindcă îmi place tot ce este vechi, făcut demult. Spre pildă, Centrul vechi, un conac construit în stil gotic și decorat cu picturi și sculpturi gotice, un gentilom, un vin vechi, o vorbă sau o idee veche. În schimb, îmi displac profund "vrăjitorii" din timpurile noi, tatuați și cu belciuge prin toate orificiile, precum și literatura modernă, cu conotații sexuale, muzica actuală, extrem de zgomotoasă, articolele de îmbrăcăminte cu găuri și franjuri de parcă ar fi niște zdrențe, junele boite și vopsite mai ceva ca la circ ș.a.m.d. Motiv pentru care nu reușesc să mă adaptez la timpurile moderne. |
Antologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a
Textul original este scris în limba română.