Epitaf
Un timp, toți vom avea de înfruntat
Războiul scuipând gloanțe furibunde,
Și-n timp ce eu de mult voi fi plecat,
Pământul va trăi noi zori fecunde.
Voi fi acolo unde-am fost cândva,
Când lumea-și ducea traiul fără mine,
Oricum eu simt că n-am fost altceva
Decât un pod de vise clandestine.
Plec cu iubirea-n suflet drept povară,
Că n-a fost om cu ea să-l potopesc,
Dar neștiind, pe nimeni n-o să doară,
Că nu-i mai vreme să o risipesc!
Sunt rana care nu și-a găsit leacul,
Sunt frunza care și-a pierdut copacul.
sonet de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Mioara Anastasiu. [Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre război
- poezii despre poduri
- poezii despre frunze
- poezii despre copaci
- poezii despre Pământ
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.